Totul a pornit de la o idee simplă: Hai să facem mai bine!
De ce e atât de greu să găsești pe cineva care chiar te ascultă când vrei un site?
Bogdan, fondatorul Webcup, lucra de ani buni în digital. Știa cum merg lucrurile: briefuri, deadline-uri, clienți. Dar vedea mereu același scenariu.
Oameni cu idei bune. Afaceri reale. Și totuși… ajungeau să plătească pentru site-uri care nu spuneau nimic despre ei.
Design complicat. Texte seci. Funcționalități de dragul funcționalității.
Și peste toate: senzația aia că totul e „prea mult” și totuși „prea puțin”.
De aici s-a născut Webcup.
Din dorința de a face lucrurile altfel.
Mai simplu. Mai personal. Mai atent la ce contează.
Facem site-uri care arată bine, dar nu doar pentru portofoliu.
Care funcționează natural, fără să încurce.
Care transmit ce e de transmis, clar și sincer.
Suntem o echipă mică. Și ne implicăm în fiecare proiect de parcă e al nostru.
Pentru că, într-un fel… chiar este.
Lucrăm cu oameni, nu doar cu proiecte. De aceea, valorile noastre nu sunt doar cuvinte pe un perete – sunt felul în care gândim, acționăm și colaborăm zi de zi.
Totul începe cu tine. Ne place să înțelegem exact ce îți dorești, ce stil te reprezintă și cui te adresezi. Nu presupunem – întrebăm, ascultăm și construim împreună.
Ne ferim de complicații inutile. Facem site-uri ușor de folosit, cu o structură clară și un design aerisit. Vrem ca oamenii să înțeleagă rapid cine ești și ce oferi.
Știm cât de important e timpul tău. Suntem punctuali, transparenți și realiști. Dacă promitem ceva, ne ținem de treabă. Fără scuze. Fără bâlbe. Fără surprize.
Nu facem site-uri la indigo. Credem că un website trebuie să spună o poveste – povestea ta. Așa că adaptăm totul: design, structură, conținut, funcționalități.
Ne plac noutățile și ne place să fim la zi cu tot ce ține de web. Tehnologiile se schimbă, algoritmii se schimbă, iar noi ne adaptăm pentru ca tu să fii mereu cu un pas înainte.
Suntem alături de tine și după ce site-ul e gata. Ne ocupăm de mentenanță, optimizări și răspundem rapid când ai nevoie. Pe scurt, nu dispari de pe radarul nostru.
Viziunea noastră e simplă:
să facem web design de calitate accesibil, clar și uman.
Nu-ți vom arunca termeni tehnici în față.
Nu-ți vom promite „locul 1 în Google peste noapte”.
În schimb, îți vom spune ce funcționează, ce nu, și ce putem face împreună.
Fără promisiuni goale. Fără presiune. Fără bullshit.
Ne dorim să fim genul de echipă care:
îți răspunde repede la întrebări
înțelege ce vrei (chiar și când nu știi exact cum să spui)
te ține la curent cu tot ce se întâmplă
livrează ce promite
și rămâne acolo și după ce site-ul e lansat
Pentru că, sincer…
ce rost are un site frumos dacă nu merge bine?
Sau dacă n-ai cu cine vorbi când ai nevoie?
Suntem o echipă mică, dar pasionată. Nu suntem o agenție de 20+ oameni.
Și tocmai asta e avantajul nostru: ne pasă real de fiecare proiect.
Suntem aici să punem cap la cap idei, culori, linii de cod și un pic de strategie, pentru ca site-ul tău să devină o unealtă, nu doar o vitrină.
De la primele proiecte făcute cu emoție (și cafea multă), până la magazine online cu sute de produse, am învățat din fiecare colaborare.
Am lucrat cu mici antreprenori, ONG-uri, businessuri locale, dar și cu companii care ne-au provocat să ne depășim limitele.
Și fiecare proiect ne-a făcut mai buni.
Webmaster
Content Creator
Copywriter
Graphic Designer